Proiectul „Tradițional de România” vine la Chișinău

2024-06-05 17:11
Proiectul „Tradițional de România” vine la Chișinău

 

Evenimentul, menit să celebreze și să promoveze bogăția patrimoniului cultural Românesc, este organizat de Fundația OEDIP în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău. „Traditional de România” va primi spectatori sâmbăta, 15 iunie, la ora 18.00, la Teatrul Național Satiricus „I.L. Caragiale”. Finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), din cadrul Guvernului României, proiectul își propune să promoveze bogăția patrimoniului cultural Românesc. Vor fi organizate două evenimente, care aduc în prim plan tradiția culturală.

Expoziția „Imagocostum-Hyperborean Folklore” — un experiment artistic sofisticat a creatoarei Iraida Florea, care propune o promovare inovativă a costumului tradițional ca simbol identitar.
Concertul „Dreams & Drums” — un proiect muzical inedit de Ciprian Rogojan, înființat anul trecut, în 2023.

Vor mai participa la eveniment, pe scena teatrului, soprana Andreea Bucur, interpretul Mihnea Niculescu, acompaniați de pianistul Eduard Dabrowski.

Acest eveniment va îmbina tradiția Românească cu inovația muzicală, intrarea fiind liberă, dar în limita locurilor disponibile.



Sursa: tvrmoldova.md/article/c933249e326aa8ad/traditional-de-romania-vine-la-chisinau-proiectul-isi-propune-sa-celebreze-si-sa-promoveze-bogatia-patrimoniului-cultural-romanesc.html

Ratings:

Iurie Barbaroș 2024-06-05 17:48

Impresii și detalii de la evenimentul „Tradițional de România”, vor fi împărtășite aici, post-vizită...

A fost un happening inedit pentru Moldova, dar mai bine decât vorbe, imagini și atmosfera din scenă: