Numărul Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) în 2023 a constituit aproximativ 99% din totalul întreprinderilor raportoare (circa 60,3 mii). Ele joacă un rol crucial în economia Republicii Moldova, oferind circa 347 mii de locuri de muncă pentru o mare parte din populație, adică 65% din totalul numărului mediu de salariați al întreprinderilor. Conform Biroul Național de Statistică, ÎMM-urile continuă să fie un pilon esențial în dezvoltarea economică a țării.
Audiază articolul, în 3 minute:
La nivel de statistici oficiale:
- Veniturile din vânzări ale ÎMM au însumat circa 275 miliarde lei, sau 45% din totalul veniturilor din vânzări în economie, în 2023;
- Venituri medii din vânzări per întreprindere în 2023 au constituit circa 5 milioane lei;
- Veniturile din vânzări per salariat au constituit 800 mii lei cu 15% mai mult decât în 2022;
- Profitul până la impozitare al ÎMM în 2023 a fost de circa 30 miliarde lei, o creștere de 5% față de anul anterior.
ÎMM-urile sunt active în diverse sectoare economice, preponderent în:
- comerț: 34% din totalul ÎMM.
- agricultură, silvicultură și pescuit: 9% din totalul ÎMM.
- industria prelucrătoare: 8% din totalul ÎMM.
Continuarea reformelor și alinierea la standardele europene, susținute financiar și tehnic de partenerilor internaționali, vor fi esențiale pentru menținerea și accelerarea creșterii ÎMM-urilor.
Pe parcursul anilor 2023-2026, proiectul „Uniunea Europeană pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii” (UE pentru IMM-uri), în valoare de 8 milioane de euro, va suplimenta resursele financiare nerambursabile disponibile pentru IMM-uri prin programele esențiale gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Alte programe Europene de dezvoltare a IMM, precum EU4Bussines, se concentrează pe aspect precum:
- îmbunătățirea accesului la finanțare pentru ÎMM-uri ce va contribui la stimularea inovației și competitivității acestora pe piața internă și internațională.
- digitalizare și sustenabilitate — vor spori eficiența operațională și vor deschide noi oportunități de afaceri pentru ÎMM-uri.
Informații despre experiența ÎMM-urilor din România în accesarea fondurilor Europene, din partea lui Sorin Ioniță, expert în politici publice și membru al Expert Forum, un think-tank politico-economic de la București:
ÎMM-urile din Republica Moldova au demonstrat o capacitate remarcabilă de adaptare și reziliență în fața provocărilor economice. Creșterea veniturilor și a profitului, alături de o ușoară creștere a ponderii în totalul întreprinderilor și forței de muncă, indică o tendință pozitivă.
IMM-urile în UE au aproximativ 100 de milioane de angajați, constituind o sursă esențială de spirit antreprenorial și inovare, esențiale pentru competitivitatea întreprinderilor din UE.
Strategie UE pentru IMM-uri are drept obiectiv să asigure că politicile și acțiunile Uniunii țin seama de nevoile întreprinderilor mici și contribuie la transformarea Europei într-un spațiu mai atractiv pentru crearea de întreprinderi și desfășurarea de activități economice.
Ziua întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, marcată la 27 iunie, este o iniţiativă prin care Organizația Națiunilor Unite a dorit să sublinieze importanţa avută de IMM-uri pentru întreaga societate. De aceea, este esenţial ca guvernele să ia măsuri pentru supravieţuirea afacerilor mici, facilitându-le accesul la finanţare, informaţii şi pieţe.
Comments: (0)